LUMINA DIN ... DEBARA?

de Max Lucado

Cu câteva nopţi în urmă mi s-a întâmplat un lucru ciudat.
O furtună puternică a cauzat întreruperea curentului în cartierul nostru. Când s-a întrerupt
lumina, m-am dus, pe bâjbâite în debaraua unde păstram lumânările pentru situaţii ca
aceasta. La lumina unui chibrit pe care l-am aprins m-am uitat pe raftul pe care ţineam
lumânările.
Erau acolo, aşezate în suporturile lor, topite până la diferite nivele după cum fuseseră
folosite cu alte ocazii. Am întins chibritul şi am aprins patru dintre ele.
Dintr-o dată s-a luminat toată încăperea! Tot vălul acela de întuneric a fost înlăturat de o
caldă şi dulce lumină aurie! Am văzut congelatorul de care-mi lovisem genunchiul şi uneltele care erau cam împrăştiate prin debara.
„Ce mare lucru să ai lumină!” – am exclamat cu voce tare, după care, uitându-mă către lumânări am spus: „Dacă aici în debara luminaţi aşa de frumos, staţi să vedeţi când vă duc acolo unde e nevoie de voi!”
Una dintre voi va fi aşezată pe masă ca să putem mânca. Alta va fi sta pe biroul meu ca să pot citi. Una dintre voi va ajunge la soţia mea ca să poată croşeta. Şi pe tine – am spus către cea mai mare – „te voi duce în camera mare ca să luminezi tot spaţiul de acolo!”
Mă simţeam cam ridicol vorbind cu lumânările, dar ce să faci când se ia lumina?
M-am întors ca să plec, având lumânarea mare în mână, când am auzit o voce:
„Stai! Rămîi pe loc!”
M-am oprit. „E cineva aici”, m-am gândit. Apoi m-am liniştit. „E doar soţia, care mă
tachinează pentru că vorbesc cu lumânările.”
„Bine dragă, lasă gluma, am spus în semiîntuneric.
Nici un răspuns. Hm, poate a fost vântul.
Am mai făcut un pas.
„Stai, am spus!” Era aceeaşi voce. Mâinile au început să-mi tremure.
Cine vorbeşte?
„Eu!” Vocea venea din mâna mea.
„Cine eşti tu?” Ce eşti tu?”
„Eu sunt o lumânare!”
M-am uitat la lumânarea pe care o aveam în suportul ei. Dădea o lumină foarte puternică,
de culoarea aurului. Lumânarea era roşie şi era într-un suport din lemn tare, care avea un
mâner solid.
M-am uitat din nou împrejur ca să vad dacă nu cumva vocea venea din altă parte.
„Nu mai e nimeni aici, decât tu, eu şi celelalte lumânări”- m-a informat vocea.
Am ridicat mai sus lumânarea ca s-o pot privi mai de aproape. N-o să vă vină să credeţi ce
am văzut: era o faţă mică, mică în ceara lumânării. (V-am spus că n-o să mă credeţi!)
Nu doar o faţă de ceară pe care cineva s-o fi sculptat acolo, ci una care era ca a noastră, cu
mişcări, cu gesturi, plină de expresie şi viaţă.
„Nu mă scoate de aici, din debara!”
„Poftim?”
„Am spus să nu mă scoţi afară din această încăpere!”
„Ce vrei să spui? Trebuie să te duc de aici. Tu eşti o lumânare. Datoria ta este să
luminezi. Acolo e întuneric. Oamenii îşi zdrobesc degetele de la picioare şi se lovesc de pereţi fără lumină. Tu trebuie să mergi acolo şi să luminezi locul!”
„Dar nu mă poţi duce încă. Nu sunt pregătită!”, mi-a spus lumânarea cu ochi rugători.
„Am nevoie de mai multă pregătire.”
Nu-mi venea să-mi cred urechilor! „Mai multă pregătire?”
„Da, am decis că am nevoie să studiez mai amănunţi cum se dă lumina, pentru ca să nu
merg afară şi să fac o sumedenie de greşeli. Ai fi surprins să vezi cât de deformată este
lumina care vine de la o lumânare neştiutoare! De aceea fac nişte studii acum. Tocmai
am terminat o carte despre rezistenţa curenţilor de aer. Acum ascult nişte casete despre

cum se fac şi se păstrează fitilele lumânărilor şi citesc cea mai bună carte despre
proiectarea luminii. Ai auzit de această carte?”
„Nu” am răspuns.
„S-ar putea să-ţi placă. Se numeşte: Să luminezi cu expresivitate<>”
„Sună interesa--- Ce m-a apucat? Ce fac aici? Stau la taclale cu o lumânare, în timp ce
soţia şi fiica mea sunt acolo în întuneric!
„Bine atunci, nu eşti singura lumânare de pe raft. Te voi stinge şi le voi lua pe
celelalte!”
Dar nici n-am apucat să trag aer în piept că am şi auzit alte voci:
„Nici noi nu vrem să mergem!”
Era o conspiraţie. M-am întors şi m-am uitat la celelalte lumânări; fiecare lumină a lor
pâlpâia deasupra unei feţe miniaturale.
Acum nu mă simţeam doar ciudat că stăteam de vorbă cu nişte lumânări, ci eram de-a
dreptul jignit.
„Voi sunteţi lumânări şi slujba voastră e să luminaţi locurile întunecoase!”
„Asta crezi tu, spuse lumânarea cea mai îndepărtată, o lumânare lungă, cu o voce de sfânt.
Tu crezi asta, dar eu sunt ocupată.”
„Ocupată?”
„Da, meditez!
„Ce, o lumânare care meditează?”
„Da, meditez la importanţa luminii. Mă simt iluminată de aceste meditaţii!”
Am încercat să ajung la pace cu ele.
„Ascultaţi! Apreciez ce faceţi voi. Şi eu sun de acord cu meditaţia. Şi fiecare trebuie să studieze şi să cerceteze, dar voi staţi aici de săptămâni bune. N-aţi avut destul timp să vă aranjaţi fitilul?
„Şi voi, celelalte două, am întrebat, şi voi vreţi să rămâneţi aici?
Una mai scundă şi mai plinuţă, cu obrajii mai lăsaţi, a vorbit:
„Aştept să-mi pun viaţa în ordine. Nu sunt încă aşezată. Îmi pierd uşor cumpătul. Ai putea să spui că sunt cam aprinsă.”
Ultima lumânare avea o voce de femeie, foarte plăcută urechii. „Mi-ar plăcea să ajut”
explica ea „dar a lumina în întuneric nu este darul meu!”
Asta îmi suna foarte familiar. „Nu este darul tău? Ce vrei să spui?”
„Vezi, eu sunt cântăreaţă. Eu le cânt celorlalte lumânări pentru a le încuraja să
lumineze mai strălucitor!”
Şi fără să mă mai întrebe a început să-mi cânte „Vreau mica mea lumină!” (Trebuie să
recunosc că avea o voce frumoasă).
Cu ea s-au unit şi celelalte lumânări şi debaraua s-a umplut de cântec.
„Hei!” - am strigat eu. „Nu mă supăr dacă cântaţi în timp ce lucraţi! De fapt, ne-ar
prinde bine puţină muzică acolo.”
Nu m-au auzit. Cântau prea tare. Am strigat şi mai tare.
„Hei, haideţi, e destul timp pentru asta mai târziu. Avem de rezolvat o situaţie de criză şi
putem să o facem!”
Nu se opreau cu nici un chip!
Am pus lumânarea cea mare pe raft, am făcut un pas înapoi şi mi-am dat seama de
absurdul situaţiei. Patru lumânări, în stare perfectă, cântându-şi una alteia despre lumină
dar refuzând să iasă din debara. Asta era mai mult decât puteam suporta.
Le-am stins una câte una. Ele continuau să cânte până la capăt. Ultima era cea cu voce de
femeie. Am suflat în lumina ei chiar la pasajul „iar suflarea rea nu vreau să te stingă”.
Mi-am îndesat mâinile în buzunare. M-am lovit la întoarcere de acelaşi congelator. Apoi
m-am lovit de soţia mea care venea după mine.
„Unde sunt lumânările”, m-a întrebat ea?
„Ele nu… nu vor să… ardă. Dar de unde le-ai cumpărat?
„Oh, sunt lumânări de biserică. Îţi aduci aminte de biserica ce s-a închis în cealaltă
parte a oraşului? De-acolo le-am cumpărat.
Atunci am înţeles totul!

Scoala de misiune Pacea

Nu vreau sa fac prin acest articol reclama ci doar vreau sa ajut pe cei care doresc sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru detalii accesati site-ul scolii iar daca doriti o opinie 100% neutra si realista contactati-ma pe mine cu toata increderea pe adresa sam_soldan@yahoo.it Domnul sa va binecuvinteze!

Scoala de misiune „Pacea”

“Nu este un nebun cel care da, ce nu poate tine, pentru a
dobândi ce nu poate pierde” J.Eliot.

Ai dorinta de a sluji mai eficient în biserica, de
a evangheliza si nu stii cum, de a te implica în
lucrarea de plantare de biserica, de a lucra cu
copii si adolescentii?
Dorim sa te ajutam sa primesti o baza
teologica solida, sa înveti sa-ti recunosti si sati
dezvolti darurile pe care le-ai primit de la
Dumnezeu si sa întelegi voia lui Dumnezeu
pentru viata ta.
Ai aceasta sansa, investind 2 ani din viata ta
punându-i deoparte pentru Dumnezeu la
Scoala de misiune PACEA.

Fa razboi by John Piper

Misiune in Cudalbi

În perioada 9-16 august împreună cu tinerii bisericii Agape din Galaţi şi încă trei tineri din Suceava am fost implicat într-o tabără de misiune în localitatea Cudalbi. A fost o săptămână deosebită în care am simţit cum Domnul a lucrat prin noi şi în noi. Am avut atât experienţe plăcute cât şi mai puţin plăcute dar în toate L-am văzut pe Dumnezeu la lucru .
Într-una din zile am citit dimineaţa la timpul de părtăşie din Ioan 15 unde scria despre ura din partea lumii dar nu am dat prea mare importanţă textului citit . Seara când trebuia să aibă loc un timp de evanghelizare în piaţa satului acel pasaj s-a împlinit chiar în viaţa mea. În urma unor complicaţii nu am mai avut voie să facem evanghelizare în piaţă aşa că hotărât să schimbăm locaţia. Eu împreună cu încă un băiat am primit sarcina să redirecţionăm oamenii spre noua locaţie . În timp ce stăteam lângă piaţă au apărut doi bărbaţi care au început să ne ameninţe. Au plecat dar în scurt timp s-au întors de această dată mai motivaţi să ne facă să încetăm. Au fugit după noi hotărâţi să ne bată dar nu au reuşit să ne prindă. În cele din urmă a sosit poliţia care a calmat situaţia iar noi ne-am continuat lucrarea.
O experienţă frumoasă a fost când împreună cu echipă cu care împărţeam broşuri şi invitaţii la evanghelizare am întâlnit un bărbat care a fost atât de mişcat de cea ce făceam noi încât a ţinut neapărat să ne ofere ceva de mâncare. În urma insistenţelor sale am mers la un magazin şi ne-a cumpărat câte un suc rece la fiecare şi câteva cornuri . (să mîncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa.)
Experienţe au fost multe însă mă limitez la acestea două şi închei spunând că această tabără de misiune chiar şi-a atins scopurile.


Vizite



Putin efort


Predicare



Cantare

Evanghelizare de strada la Iasi

Împreună cu colegii mei de la şcoala biblică şi tinerii din Biserica Creştină după evanghelie nr 4 din Iaşi am avut o săptămână deosebită. O săptămâna în care am ieşit prin parcul Copou şi am stat de vorba cu oamenii şi am avut activităţi cu copii. Deşi nu a fost prima oară când am ieşit să stau de vorbă cu oamenii aici la Iaşi l-am experimentat pe Dumnezeu într-un mod unic şi personal. Lucrul care m-a surprins în mod plăcut a fost că am întâlnit oameni care chiar aveau nevoie să audă mesajul evangheliei şi chiar şi-au exprimat aprecierea pentru cea ce facem prin mesaje de genu: ,,Faceţi un lucru bun" ; ,,Dumnezeu v-a trimis" ; ,,Am avut impresia că sunteţi îngeri în timp ce îmi vorbeaţi" . Am amintit aceste câteva reacţii ale oamenilor nu cu scopul de a mă lăuda ci pentru a scoate în evidenţa nevoia acută de răspândire a evangheliei. Aş fi total nesincer dacă nu aş aminti faptul că au fost şi împotriviri dar chiar şi acele reacţii de respingere ne-au arătat faptul că le păsa de viaţa lor spirituală şi sunt foarte precauţi doar că au avut o percepţie greşită în legătură cu ceea ce făceam noi. A fost un timp în care a trebuit să ies din barca siguranţei şi comfortului meu şi să păşesc cu Domnul pe ape.

Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş.

Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru tara

Mai multe despre aceasta tabara puteti gasi pe adresa: http://www.pacea.ro/Misiune/Tabara-de-evanghelizare-Iasi-2009.html