Perioada de imediat dupa revolutie a fost o perioada in care libertatea din Romania a fost intrepatrunsa cu haosul. Scapati de sub jugul comunismului romanii au trecut intr-o alta extrema periculoasa, o extrema a dezordinii. In aceasta atmosfera Biserica a fost foarte mult influentata de starea de dezordine din Romania. Unii au observat pericolul care pastea biserica romana si au decis sa actioneze si sa pastreze ordinea in biserica. Modelul ales? Vechile tipare din perioada comunismului tipare pe care biserica prigonita si le-a format dar care nu se mai potriveau intr-o societate democratica, o societate in tranzitie. Acestia au fost cativa dintre factorii care au condus bisericile noastre spre o atitudine de izolare fata de lume. Un alt factor care a favorizat aceasta atitudine a fost intelegerea gresita a principiului separarii, un principiu clar si des intalnit in sfanta scriptura atat in invatatura lui Isus cat si in invatatura apostolilor. Multi au confundat acest termen cu un altul foarte asemanator si anume termenul izolare. Izolarea despre care vorbesc are in vedere acea atitudine a bisericii de se inchide in propriile-i cercuri si a rupe relatiile cu cei necredinciosi si cu tot ce tine de viata lor pacatoasa. O descriere mai amanuntita a acestui aspect o prezinta Jim Peterson citand un articol preluat din revista The Wall Street Journal:
“Daca faci parte din subcultura evanghelica, asta este viata ta… Mergi la biserica, cumperi carti religioase, urmaresti programe de televiziune. Dar daca nu faci parte din aceasta subcultura nici nu stii ca exista”
Izolarea formeaza bariere de netrecut intre copii Domnului cu evanghelia Sa si oamenii pacatosi. Intrucat vorbim despre evanghelizare prin relatii putem sa spunem ca izolarea este ucigasul cu sange rece al relatiilor de care depinde eficienta noastra in evanghelizare.
Insa lucrurile ar fi simple , gata cu izolarea si construiti relatii cu necredinciosii, daca nu ar fi chemarea pe care o face Dumnezeu credinciosilor la o separare totala de lume si de poftele ei. Deaceea vom examina un pasaj biblic pentru a avea o imagine mai clara in legatura cu acest subiect. In Ioan la capitolul 17 Isus face rugaciunea Sa de Mare Preot iar aici Isus face o distinctie clara intre separare si izolare si arata cum trebuie sa se raporteze un crestin la cei din lume.
In versetul 15 din Ioan 17 Isus afirma ca in rugaciunea lui spre Tatal nu-I cere ca sa ii izoleze pe credincios de lume ci ii cere sa-i pazeasca de cel care tine lumea sub robie adica diavolul. Isus specifica clar faptul ca ei trebuie sa ramana in lume, altfel nu ar fi facut precizarea “Nu Te rog să-i iei din lume”. El considera ca este foarte important ca ei sa ramana in lume si motiveaza in felul urmator cererea lui : “ pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.” Daca credinciosii se izoleaza de lume lumea niciodata nu va vedea dragostea Tatalui in ei. In versetul 18 Isus afirma ca trimiterea ucenicilor este facuta dupa modelul trimiterii Fiului de catre Tatal, si daca privim la viata lui Isus el ar fi putut sa se eschiveze si sa priveasca la lumea pacatoasa ca pe era un atentat la sfintenia Sa desavarsita dar nu a facuto. Si-a castigat “renumele” de prieten al colectorilor de taxe si al pacatosilor. Aceasta maniera de a-i trata pe cei din jurul nostru se asteapta si de la noi. Sa-I iubim pe cei care au nevoie de Dumnezeu si sa fim deschisi si sinceri fata de ei. Tot in acest pasaj Isus da si solutia la problema contaminarii credinciosului intr-o lume pacatoasa. Iata o idee foarte frumoasa pe care autorul unei carti a desprins-o din acest text vorbind despre rugaciunea lui Isus: “L-a rugat pe Tatal ( pe fundalul trimiterii in lume) sa-i sfinteasca (adica sa-i puna deoparte) prin adevar ; “cuvantul Tau e adevarul”. In definitiv, sfintirea nu este legata de elemente geografice (nu are importanta unde ne aflam), ci de inima (a cui este?). Distanta de siguranta se pastreaza cand noi suntem mereu transformati prin reinoire mintii noastre , prin adevarul cuvantului lui Dumnezeu.”
Atunci cand reinoirea mintii noastre se va produce nu vom mai avea probleme sa stabilim contacte cu cei depravati din societatea noastra, ci vom intelege principiul: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”.
“Daca faci parte din subcultura evanghelica, asta este viata ta… Mergi la biserica, cumperi carti religioase, urmaresti programe de televiziune. Dar daca nu faci parte din aceasta subcultura nici nu stii ca exista”
Izolarea formeaza bariere de netrecut intre copii Domnului cu evanghelia Sa si oamenii pacatosi. Intrucat vorbim despre evanghelizare prin relatii putem sa spunem ca izolarea este ucigasul cu sange rece al relatiilor de care depinde eficienta noastra in evanghelizare.
Insa lucrurile ar fi simple , gata cu izolarea si construiti relatii cu necredinciosii, daca nu ar fi chemarea pe care o face Dumnezeu credinciosilor la o separare totala de lume si de poftele ei. Deaceea vom examina un pasaj biblic pentru a avea o imagine mai clara in legatura cu acest subiect. In Ioan la capitolul 17 Isus face rugaciunea Sa de Mare Preot iar aici Isus face o distinctie clara intre separare si izolare si arata cum trebuie sa se raporteze un crestin la cei din lume.
In versetul 15 din Ioan 17 Isus afirma ca in rugaciunea lui spre Tatal nu-I cere ca sa ii izoleze pe credincios de lume ci ii cere sa-i pazeasca de cel care tine lumea sub robie adica diavolul. Isus specifica clar faptul ca ei trebuie sa ramana in lume, altfel nu ar fi facut precizarea “Nu Te rog să-i iei din lume”. El considera ca este foarte important ca ei sa ramana in lume si motiveaza in felul urmator cererea lui : “ pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.” Daca credinciosii se izoleaza de lume lumea niciodata nu va vedea dragostea Tatalui in ei. In versetul 18 Isus afirma ca trimiterea ucenicilor este facuta dupa modelul trimiterii Fiului de catre Tatal, si daca privim la viata lui Isus el ar fi putut sa se eschiveze si sa priveasca la lumea pacatoasa ca pe era un atentat la sfintenia Sa desavarsita dar nu a facuto. Si-a castigat “renumele” de prieten al colectorilor de taxe si al pacatosilor. Aceasta maniera de a-i trata pe cei din jurul nostru se asteapta si de la noi. Sa-I iubim pe cei care au nevoie de Dumnezeu si sa fim deschisi si sinceri fata de ei. Tot in acest pasaj Isus da si solutia la problema contaminarii credinciosului intr-o lume pacatoasa. Iata o idee foarte frumoasa pe care autorul unei carti a desprins-o din acest text vorbind despre rugaciunea lui Isus: “L-a rugat pe Tatal ( pe fundalul trimiterii in lume) sa-i sfinteasca (adica sa-i puna deoparte) prin adevar ; “cuvantul Tau e adevarul”. In definitiv, sfintirea nu este legata de elemente geografice (nu are importanta unde ne aflam), ci de inima (a cui este?). Distanta de siguranta se pastreaza cand noi suntem mereu transformati prin reinoire mintii noastre , prin adevarul cuvantului lui Dumnezeu.”
Atunci cand reinoirea mintii noastre se va produce nu vom mai avea probleme sa stabilim contacte cu cei depravati din societatea noastra, ci vom intelege principiul: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”.
by Sami
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu