duminică, 21 decembrie 2014

Relaţiile dintre oameni


Ai oameni care te ajută?
Eşti o persoana care ajută?
    La un moment dat toată lumea se simte ca un străin. Dar tot ce trebuie să faci este să spui simplu "SALUT" pentru a face pe alţii să se simtă bine-veniţi. Suntem oameni şi interacţionăm între noi. Relaţiile dintre oameni sunt diferite şi complicate. Fiecare dintre noi avem relaţii diferite cu persoanele cu care interacţionăm şi asta pentru că fiecare persoană este privită altfel şi de la fiecare îţi doreşti altceva: relaţie de familie; prietenie strânsă; colegialitate; etc.
Jhon Maxwell spunea în felul următor despre relaţiile interumane:
  • Cel mai nesemnificativ cuvânt : Eu.
  • Cel mai important cuvânt : Noi.
  • Cele mai importante doua cuvinte : Vă mulţumesc.
  • Cele mai importante trei cuvinte: Totul este iertat.
  • Cele mai importante patru cuvinte : Care este părerea dvs. ?
  • Cele mai importante cinci cuvinte : Ai făcut o treabă bună.
  • Cele mai importante şaşe cuvinte : Vreau să te înţeleg mai bine.

Citeam nu de mult despre următoarea povestioară:
       Se spune că în cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, de la Seattle la linia de start s-au aliniat nouă handicapaţi fizic şi mental, pentru o cursă de 100 de metri. S-a dat startul şi cu toții au început să învârtă din răsputeri roţile cărucioarelor spre linia de sosire. Cu toţii, în afară de un băiat, al cărui carucior s-a oprit în bordură şi s-a răsturnat. A căzut şi a inceput să plângă. Ceilalţi opt i-au auzit plânsul. Au încetinit şi s-au oprit. Apoi s-au intors şi au luat-o înapoi, cu toţii. O fată cu un grav handicap mental s-a aplecat spre el și l-a sărutat spunându-i: “Așa că e mai bine acum?”. L-au ridicat. Apoi, ținându-se de mâini au pornit cu totii spre linia de sosire.
     Este oare neapărat nevoie să fim privaţi de sănătate pentru a ne da seama că oamenii sunt mai importanţi decât realizările noastre? Probabil că cel mai grav handicap de care suferim este subaprecierea fiinţei umane, egoismul cu care ne zbatem fiecare să fim invingători, să fim inaintea altora în cursa vieţii.
Nimeni nu e singur cu necazul lui, totdeauna mai există cineva care se gandeşte la el, care suferă la fel, care se bucură , şi aceasta ne da putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.
     Daca n-ai vrea decât să fii fericit, ar fi uşor; dar vrei să fii mai fericit decât alţii şi asta este aproape întodeauna greu, pentru că suntem încredinţaţi că ceilalţi sunt mai fericiţi decât sunt în realitate!
Ca şi concluzie trei lucruri pe care le-am auzit recent:
  1. Relaţiile implică o muncă serioasă
  2. Avem nevoie de oameni care să ne ajute să devenim “oameni”
  3. Dumnezeu poate lucra perfect prin oameni imperfecţi

vineri, 19 iulie 2013

Hey grupule, vreau sa zic ceva :D

Si da, am ajuns in Italia, e cald asa dupa cum ma asteptam, nu muncesc prea mult, dupa cum nu ma asteptam dar vor veni si zile pline cu treburi multe. Pana atunci ma bucur de timpul liber pe care il am, incerc sa ma intalnesc vechea "gasca" si sa recapitulam ce s-a mai intamplat in ultimul an de cand nu ne-am vazut, incerc sa citesc cat mai mult si multe alte lucuri marunte pe care le pot face aici.
 Da, deja imi este dor de Ciumeghiu si de grupu nostru din Oradea, si nu numai. Si acuma chiar daca m-am obisnuit sa mai plec si sa fiu departe (fara suparare din partea celor din grup) cel mai dor mi-e de biserica din Ciumeghiu si cei de acolo.
 Am ajuns aici si vad ca nu am un loc al meu unde pot sluji, vad din nou bisericile mari in care te pierzi si unde fiecare e cu fiecare si nu unii cu altii, unde daca nu ai relatii se poate sa treci neobservat. Acuma nu vorbesc in special de mine, eu voi merge la biserica unde am facut un legamant in apa botezului, dar gustand din micile comunitati si din bisericile "pitice" unde toata lumea se roaga pentru toata lumea, toata lumea se cunoaste cu toata lumea, si unde te simti cu adevarat ca intr-o familie, privesc cu greu la bisericile mari, unde cei mai multi se uita la cantitate si nu de calitate. Binenteles nu spun ca asa e peste tot si ca bisericile mari au doar numar, dar cred ca avem destule exemple de biserici mari si cu reputatii care lasa de dorit.
Totusi ceea ce vreau sa spun este ca ar fi bine sa ne gandim la bisericile mici din care venim si pe care le vom frecventa, majoritatea dintre noi vara aceasta  fie ca suntem in vacanta sau in concediu, si sa apreciem aceste comunitati mici de la tara, care au vedere "ingusta" dar care au Cuvantul asa cum este el. Sa nu ducem lipsa celor 3-4 pastori care ne privesc din fata, nici a sutelor de instrumete care conduc momentele de lauda, ci mai degraba sa observam dragostea cu care se canta in bisericile mici, sa observam fratii si surorile mai in varsta, care desi nu au terminat conservatorul canta cu toata puterea lor. Sa observam cu cata putere se roaga si sa ne aducem aminte ca rugaciunile lor au fost cele care au dus la libertatea noastra religioasa, si daca avem astazi mega-bisericile de la orase se datoreaza genunchilor plecati in racoarea si intunericul beciurilor. Apreciatii si nu uitati sa le multumiti.
De altfel, salutari de la Roma, fiti binecuvantati!

miercuri, 13 februarie 2013

Mini-vacanta cu o parte din grup

Sesiunea este o perioada destul de interesanta pentru noi studentii, cateodata poate fi foarte relaxanta si sa para a vacanta, dar se poate sa fie si stresanta. Cel putin pentru mine sesiunea aceasta este prima la care m-am stresat si dupa care tanjesc sa respir usurata, dormind, citind, iesind la plimbari(daca se poate nu in oras..ci la..tara...munte...campie...aer sa fie). Totusi cu tot stresul am decis sa organizam o iesire cu studentii grupului din oradea si bineinteles am fi vrut sa fim cat mai multi din grup dar in functie de posibilitati, timp, distanta, sau vacanta ni s-au alaturat si altii trei. Cred ca toti ceilalti sunt de acord sa spun ca ne-am bucurat de prezenta Anei, a lui Iosif si a lui Dani (in afara de Vali care e student aici dar il vedem mai rar, dar sa se stie ca ne bucuram si de prezenta lui), si speram ca in viitorul apropiat sa fim vizitati si de alte persoane din grup. Timpul petrecut impreuna ne-a facut sa ne simtim ca in vacanta, casa plina de oameni, randul de la baie, dormitul in paturi invers ne-a amintit de vechile vremuri cand eram copii.
Cu mandrie (mandrie buna) am ocupat un rand intreg la seara de tineret, am rezervat vreo 6 mese la McDonalds dupa care am luat cu asalt (la propriu) partiile de la Arieseni. Unii mai buni ca altii, ne-am rostogolit pe partii, ne-am udat bine bine, am inghetat ca la carte, unii mai norocosi au plecat si cu amintiri pentru cateva saptamani (norocosii au fost plini de vanatai); ne-am intors acasa care mai de care mai tacuti si pe jumatate adormiti, dar asa pe intuneric se vedea cu ochiu liber o satisfactie pe fetele noastre, satisfactie mai la vedere sau mai ascunsa, dar vreau sa cred ca era la fiecare.
Ce pot sa zic este ca sabatul nostru din plina sesiune a fost extraordinar!
Si vrem sa se stie ca asteptam in vizita tot grupul, dar nu deodata ci asa pe rand, pe rand nu promitem mare excursii si multa adrenalina, dar simplul fapt ca o sa fim inpreuna si ne vom bucura de perzenta fiecaruia, face mai mult decat adrenalina cu vanatai.
 Suntem imprastiati toti care incotro si cred ca uneori intalnirile cu vechile cunostinte, vechii prieteni cu care am copilarit, sau mai bine cu frati si surori din grupul care si asa cu greu se reuneste la evenimente de genul: nunti , botezuri, face toata osteneala de a trevarsa toata tara. Asa ca va asteptam cu drag sa ne intalnim acum cat inca mai putem.
 Multumim Ana, Iosif, Dani, pentru sacrificiul, oboseala si rabdarea cu care v-ati confruntat ca sa ne vizitati.

duminică, 27 ianuarie 2013

De ce necazuri?

  De multe ori ne întrebăm de ce Dumnezeu îngăduie anumite necazuri sau încercări în viața noastră? cum la unii le merge bine si noua nu?

 
1. Toata adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, dupa calatoriile zilnice, pe care poruncise Domnul sa le faca; si au tabarat la Refidim. Acolo poporul n-a gasit apa de baut.
2. Atunci poporul a cautat cearta cu Moise. Ei au zis: "Da-ne apa sa bem!" Moise le-a raspuns: "Pentru ce cautati cearta cu mine? Pentru ce ispititi pe Domnul?"
3. Poporul statea acolo, chinuit de sete, si cartea impotriva lui Moise. El zicea: "Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca sa ne faci sa murim de sete aici cu copiii si turmele noastre?"
4. Moise a strigat catre Domnul si a zis: "Ce sa fac cu poporul acesta? Inca putin, si au sa ma ucida cu pietre."
5. Domnul a zis lui Moise: "Treci inaintea poporului si ia cu tine vreo cativa din batranii lui Israel; ia-ti in mana si toiagul cu care ai lovit raul, si porneste!
6. Iata, Eu voi sta inaintea ta pe stanca Horebului; vei lovi stanca si va tasni apa din ea, si poporul va bea." Moise a facut asa, in fata batranilor lui Israel.
7. El a numit locul acela "Masa si Meriba", caci copiii lui Israel se certasera si ispitisera pe Domnul, zicand: "Este oare Domnul in mijlocul nostru, sau nu este?" 

       În timp ce citeam acest text mă gândeam, de ce a îngaduit Dumnezeu ca poporul Israel să rămână fără apă? și am gasit câteva răspunsuri pe care aș vrea să le împărtașesc. 
 Dumnezeu îngaduie acestea:
    I. Pentru a vedea că suntem dependenți de El 
    II. Pentru a fi sfințit El  - Numeri 20:12,13
    III. Spre slava Sa- Ioan 11:4 („Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu”)
    IV. Pentru a-L proslăvi - Ps. 50:15 („Cheamă-Mă în ziua necazului, și eu te voi izbăvi,iar tu Mă vei proslăvi!”)
    V. Pentru a ne învăța să ascultăm și să auzim glasul Lui 
    VI. Să se arate sau să se vadă lucrările lui Dumnezeu în noi - Ioan 9:3 („Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici omul acesta nici parinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”)
    VII. Să fim scoși din întuneric, de sub robia celui rău - Ps. 107:13,14 („Atunci, in stramtorarea lor, au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor. I-a scos din intuneric si de umbra mortii si le-a rupt legaturile.”)
     VIII. Pentru ca alții să ajungă să-L cunoască pe El - Fap. Apostolilor 16:25-34
     IX. Pentru a ne încerca - Ps. 81:7 („Ai strigat in necaz, si te-am izbavit; ti-am raspuns in locul tainic al tunetului si te-am incercat la apele Meriba.”)
     X. Deoarece dacă nam avea necazuri sar putea să nu ajungem alături de El - Luca 16:19-31
 
Ar mai fi și alte răspunsuri însă aș vrea să rămân doar la acestea 10 și aș vrea să închei cu un sfat sau mai bine spus un gând ce la spus cineva o data și l-am primit și eu în seara aceasta și anume „Nu-i spune lui Dumnezeu că ai o problemă mare, spune problemei că ai un Dumnezeu mare!”