Si da, am ajuns in Italia, e cald asa dupa cum ma asteptam, nu muncesc prea mult, dupa cum nu ma asteptam dar vor veni si zile pline cu treburi multe. Pana atunci ma bucur de timpul liber pe care il am, incerc sa ma intalnesc vechea "gasca" si sa recapitulam ce s-a mai intamplat in ultimul an de cand nu ne-am vazut, incerc sa citesc cat mai mult si multe alte lucuri marunte pe care le pot face aici.
Da, deja imi este dor de Ciumeghiu si de grupu nostru din Oradea, si nu numai. Si acuma chiar daca m-am obisnuit sa mai plec si sa fiu departe (fara suparare din partea celor din grup) cel mai dor mi-e de biserica din Ciumeghiu si cei de acolo.
Am ajuns aici si vad ca nu am un loc al meu unde pot sluji, vad din nou bisericile mari in care te pierzi si unde fiecare e cu fiecare si nu unii cu altii, unde daca nu ai relatii se poate sa treci neobservat. Acuma nu vorbesc in special de mine, eu voi merge la biserica unde am facut un legamant in apa botezului, dar gustand din micile comunitati si din bisericile "pitice" unde toata lumea se roaga pentru toata lumea, toata lumea se cunoaste cu toata lumea, si unde te simti cu adevarat ca intr-o familie, privesc cu greu la bisericile mari, unde cei mai multi se uita la cantitate si nu de calitate. Binenteles nu spun ca asa e peste tot si ca bisericile mari au doar numar, dar cred ca avem destule exemple de biserici mari si cu reputatii care lasa de dorit.
Totusi ceea ce vreau sa spun este ca ar fi bine sa ne gandim la bisericile mici din care venim si pe care le vom frecventa, majoritatea dintre noi vara aceasta fie ca suntem in vacanta sau in concediu, si sa apreciem aceste comunitati mici de la tara, care au vedere "ingusta" dar care au Cuvantul asa cum este el. Sa nu ducem lipsa celor 3-4 pastori care ne privesc din fata, nici a sutelor de instrumete care conduc momentele de lauda, ci mai degraba sa observam dragostea cu care se canta in bisericile mici, sa observam fratii si surorile mai in varsta, care desi nu au terminat conservatorul canta cu toata puterea lor. Sa observam cu cata putere se roaga si sa ne aducem aminte ca rugaciunile lor au fost cele care au dus la libertatea noastra religioasa, si daca avem astazi mega-bisericile de la orase se datoreaza genunchilor plecati in racoarea si intunericul beciurilor. Apreciatii si nu uitati sa le multumiti.
De altfel, salutari de la Roma, fiti binecuvantati!
