Ai oameni care te ajută?
Eşti o persoana care ajută?
La un moment dat
toată lumea se simte ca un străin. Dar tot ce trebuie să faci este să spui
simplu "SALUT" pentru a face pe alţii să se simtă bine-veniţi. Suntem
oameni şi interacţionăm între noi. Relaţiile dintre oameni sunt diferite şi
complicate. Fiecare dintre noi avem relaţii diferite cu persoanele cu care
interacţionăm şi asta pentru că fiecare persoană este privită altfel şi de la
fiecare îţi doreşti altceva: relaţie de familie; prietenie strânsă; colegialitate;
etc.
Jhon Maxwell spunea în felul următor despre relaţiile
interumane:
- Cel mai nesemnificativ cuvânt : Eu.
- Cel mai important cuvânt : Noi.
- Cele mai importante doua cuvinte : Vă mulţumesc.
- Cele mai importante trei cuvinte: Totul este iertat.
- Cele mai importante patru cuvinte : Care este părerea dvs. ?
- Cele mai importante cinci cuvinte : Ai făcut o treabă bună.
- Cele mai importante şaşe cuvinte : Vreau să te înţeleg mai bine.
Citeam nu de mult despre următoarea povestioară:
Se spune că în cadrul Jocurilor
Olimpice Speciale, de la Seattle la linia de start s-au aliniat nouă handicapaţi
fizic şi mental, pentru o cursă de 100 de metri. S-a dat startul şi cu toții
au început să învârtă din răsputeri roţile cărucioarelor spre linia de sosire. Cu
toţii, în afară de un băiat, al cărui carucior s-a oprit în bordură şi s-a răsturnat. A căzut şi a inceput să plângă. Ceilalţi opt i-au auzit plânsul.
Au încetinit şi s-au oprit. Apoi s-au intors şi au luat-o înapoi, cu toţii.
O fată cu un grav handicap mental s-a aplecat spre el și l-a sărutat spunându-i:
“Așa că e mai bine acum?”. L-au ridicat. Apoi, ținându-se de mâini au pornit cu
totii spre linia de sosire.
Este oare neapărat
nevoie să fim privaţi de sănătate pentru a ne da seama că oamenii sunt mai
importanţi decât realizările noastre? Probabil că cel mai grav handicap de care
suferim este subaprecierea fiinţei umane, egoismul cu care ne zbatem fiecare să
fim invingători, să fim inaintea altora în cursa vieţii.
Nimeni nu e singur cu necazul lui, totdeauna mai există cineva care se gandeşte la el, care suferă la fel, care se bucură , şi aceasta ne da putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.
Daca n-ai vrea decât să fii fericit, ar fi uşor;
dar vrei să fii mai fericit decât alţii şi asta este aproape întodeauna greu,
pentru că suntem încredinţaţi că ceilalţi sunt mai fericiţi decât sunt în
realitate!
Ca şi concluzie trei lucruri pe care le-am auzit recent:
- Relaţiile implică o muncă serioasă
- Avem nevoie de oameni care să ne ajute să devenim “oameni”
- Dumnezeu poate lucra perfect prin oameni imperfecţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu