Intrebari precum: “de ce?”, “de ce eu?”, “de ce acum?”, “de ce asa?”. Mi-au tot invadat mintea. De parca as fi fost un adevarat ateu.
Oare nu as putea sa cred si atat? Nu inteleg de ce pun atatea intrebari...
M-am gandit mult la cum ar fi fost daca daca nu ar fi existat intrebarea „de ce?”
Greu de explicat in cuvinte, practic se intelege cel mai bine. Asa ca mi-am hotarat un motto „cand povestea ti-o scrie Dumnezeu” Si acum ma uit pe filele din jurnal si vad ca undeva „de ce-ul” s-a rarit...
Simplu pana aici nu? Un motto a rezolvat toata problema! Ceea ce inca nu am zis este ca motto-ul nu se rezuma la a fi scris pe hartie ci zi cu zi cere implinit. Cum? Lasandu-l pe Dumnezeu sa dirijeze intreaga viata. „Intreaga viata” poate ca suna cam general, dar cand zic intreaga viata ma refer pana in cele mai mici amanunte lasate in mana Lui Dumnezeu pentru totdeauna.
Si atunci cand ceva e de neinteles si te intrebi „de ce?” raspunsul e simplu „Asa a vrut Dumnezeu”. Toate raspunsurile pe care noi ni le dam si pe care nici macar noi nu le credem dispar. Ce usurare... sa scapi de atatea „raspunsuri” care doar trag in jos in loc sa te ridice.
Dar raspunsul acesta nu poate fi rezumat la o simpla vorba, el cere crezut. –Sa crezi ca Dumnezeu, orice s-ar intampla nu-si va lasa neimplinite promisiunile; Sa crezi ca Dumnezeu vede TOTUL si nimic nu-i scapa de sub control; sa privesti la tot ce te inconjoara si sa vezi cata intelepciune, cata frumusete in fiecare lucru.
Ai mai vrea sa iti scrii tu povestea?
Nimic nou poate pana acum ai mai citit astfel de lucruri de nX. Dar ele nu cer citite ci crezute! Si atunci cand valurile vuiesc...ce mai conteaza? Ai un Dumnezeu caruia NIMIC nu-i scapa de sub control. Am crezut cam tarziu acest adevar...E ceea ce regret cel mai mult...si lupta inca continua.
Totul a inceput in vacanta care parea sa fie una reusita, daca nu foarte...Totul mergea in ritmul sau normal pana cand o infectie mi-a invadat gatul. Dureri groaznice, nopti de chinuri zile de plans... Nu m-am rugat ca Dumnezeu sa-mi ia durerile ci sa am putere sa trec prin ele; si aici am invatat pretioasa lectie ca Dumnezeu nu schimba circumstantele ci acolo in durere iti reinoieste puterea din nou si din nou si din nou! Si inca mai raman corigenta la aceasta lectie.
Apoi cand totul parea ca se termina si flutur steagul „victoriei” spitalul m-a chemat din nou de data aceasta cu o infectie la ureche; din nou dureri, nopti...zile... in sinea mea ziceam ca, daca voi trece biruitoare si peste aceasta chiar sunt nemaipomenita...
Am revenit in Romania fara sa apuc sa-mi trag aerul bine primesc vestile pe care nu as fi vrut sa le aud vreodata. „Suntem trecatori” a fost concluzia...mai intai coleg de facultate apoi unchiul meu...a fost de-ajuns cat sa ma tranteasca la pamant.
Sesiunea se apropia cu pasi repezi, psihicul nu mai avea nici o putere in a mai retine vreo informatie. Cu o foarte mare greutate am reusit cat de cat sa ma asez pe o linie de plutire, ca dupa sa ma duc la medicul stomatolog si sa-mi dea noua veste: infectieee! A doua zi eram deja pe locul de interventie chirurgicala; anestezii, bisturiuri, masti, sunete ciudate, senzatii ciudate...infectia a fost eliminata; dar durerile au venit fara ca macar sa le fac vreo invitatie la fel si examenele.
Si acum...nu stiu ce mai urmeaza, dar stiu ca pana aici asa a hotarat Dumnezeu sa-mi scrie povestea. E o poveste perfecta in care nu m-a lipsit de puterea Lui. E o poveste care inca se scrie
Poate ca nu e cea mai interesanta poveste pe care ai citit-o; dar e povestea mea...scrisa de Dumnezeu.
Mai conteaza de ce se intampla anumite lucruri? Nu...pentru ca atunci „cand povestea ti-o scrie Dumnezeu” nu mai ai nevoie de explicatii, ci doar de credinta!
BY Gi@nygrec
