Care este menirea ta?
Te-ai gandit vreodata la asta? La ceea ce ai putea sa faci? Te-ai gandit ca ceea ce ai visat candva, cand erai mic, ca tu vei rasturna lumea si o vei face asa cum iti place, ti-e rusine poate sa iti mai amintesti acele clipe pentru ca azi ti se par irealizabile. Te-ai gandit vreodata sa-ti implinesti menirea? Daca nu te-ai gandit, te provoc sa te gandesti bine la acest lucru. La acele clipe din copilarie cand in pieptul tau palpita ceva pentru lumea asta, pentru a o schimba, ca dintr-un Nimeni sa devi Cineva.
Nu de mult si nu departe, un Nimeni pe nume Omul Obisnuit traia in tara de bastina. Aceasta propozitie simpla iti poate caracteriza viata. In viata ta toate lucruriile sunt obisnuite, nimic deosebit. Poate ai facut o facultate sau un liceu, dar toti o fac chiar si cei care au o media de 6, si cei mai slabi oameni o fac cu bani sau fara dar o fac pentru ca toata lumea sa aiba liceul facut sa nu fi ultimul. Toti se considera a fi cineva daca fac o scola inalta sau ceva de genu asta, de fapt e ceva banal, pentru ca e un lucru care sa mai intamplat.
Poate ca ai avut odata un moment in care simnti ca ceva maret iti lipseste in viata sau poate ca tu lipsesti de la ceva maret. Acela e sentimental de a face ceea ce iti place cel mai mult, de a fi implinit, de a implini ceea la ce ai fost chemat.
Sau…poate te gandesti ca ceea ce simnti ca ai vrea sa faci e Prea Mare pentru un Nimeni ca tine.
Poate te gandesti cat de frumos ar fi sa faci cea ce iti place in loc sa visezi la aceasta.
Dami voie sa-ti spun ca multi au avut aceleasi sentimente ca si tine, au avut posibilitatea sa le puna in practica, sa se realizeze ,intr-un cuvant, dar…au asteptat momentul oportun pentru asta, si nu a venit niciodata acel moment pentru ca le era frica de Necunoscut. Atunci toata viziunea acelui om sa facut praf, timpul nu te face mai curajos ci mai confortabil. Confortabilitatea te face mai fricos nu mai curajos.
“Ai avut aceasta viziune de cand erai mic. Nu-ti amintesti? Obisnuiai sa vorbesti mereu despre visele tale marete. Mai crezi in ele sau le-ai abandonat?”
Doar uni si-au primit cu bucurie viziunea si doar cativa si-au urmat-o. Pentru aceasta trebuie sa faci alegeri grele. Schimbari dificile. Chiar mari sacrificii. Viziunea mea este ceea ce fac eu cel mai bine si ceea ce imi place cel mai mult sa fac. Cum ai putut sa nu o implinestia atata timp? Ma intristez cand ma gandesc ca atati de multi Nimeni pierd un lucru ata de mare.
Viata e plictisitoare atunci cand toate lucruriile intra intr-o rutina: cina de ieri seara e aceeasi cu cea din seara asta, micul dejun de ieri dimineata e micul dejun din dimineata asta. Dimineata la 8 esti la serviciu si la 4 dupa-amiaz ai iesit,plictisitor, nu vi se pare. Vi acas si stai putin pe facebok sau pe mess foarte plictisitor.
Viata nu ti se pare niciodata atat de promitatoare pana cand nu iesi din zona ta de confoart si atunci vezi ca ceea ce iti place sa faci cel mai mult iti aduce atat disconfort si te inspaimanta.
Plecand sa faci ceea ce iti place sa faci cel mai mult si sa-ti implinesti viziunea primita de Cel ce da Viziuni, vei constata la un moment dat ca te vei lovi de Un zid de frica, si te vei opri fiind incapabil sa mai faci un singur pas, asa de frica iti este.
Cel ca da Viziuni, este cu tine si iti spune sa mergi mai departe, atunci iti spui tie insuti: Cum sa “fi curajos” cand nu ai curaj? Dupa ce vei trece de acest zid de frica iti vei da seama ca poti sa fi curajos chiar daca ti-e frica.
Va trebui sa treci podul spre necunoscut, atunci vei strica si mai mult confortul celor dragi ai tai si nu numai. Iti vor replica: “Nu vezi ca esti singurul care face acest lucru, nu vezi ca strici traditia familiei”. Aceste argument sunt foarte puternice in acele moment in care tu trebuie sa mergi mai departe. Pe uni impotrivitori trebuie pur si simplu sai lasi in pace si sa-i eviti. Astfel vei transforma opozitia in oportunitate.
Eu am asa o idée despre drumul crestinilor adevarati, si anume: “fiecare crestin va trebui sa treaca prin pustiu”. Doresc sa-ti spun ca in drumul tau spre viziunea ta, ai de parcurs un pustiu gol. La marginea acestui pustiu te gandesti cum ar putea o Viziune sa poata trai aici. O sa te ratacesti in pustiu daca vei vrea sa cauti solutii sa iesi cat mai repede din acest pustiu. Vei fi frustrat. Suparat. Iti vine sa lasi totul balta si sa astepti momentul ca cineva sa vina si sa te omoare sau sa mori de foame si de sete. Dumnezeu iti va trimite un ajutor, dar nu un ajutor care sa te ajute sa te intorci inapoi ci unul care te poate ajuta sa mergi mai departe. In pustiu iti vei da seama ca trebuie sa lasi(lucruri, ideei si multe altele) ceea ce te ingreuneaza in mersul tau spre ati implini marea viziune.
Dupa acest pustiu Dumnezeu iti va da ceva timp pentru odihna, si te pregateste sa treci prin Valea Uriasilor. Primul urias pe care il vei intampina in calatoria ta spre ati implini viziunea nu e altul de cat Lipsa de bani. Acest urias te face sa te dai la o parte, sau cel putin iti propune aceasta. Vei intalni alti uriasi si mai mari cum ar fi : Coruptia; Respingerea; Necredinta. Dar nu uita ca fiecare urias e din nou si din nou o oportunitate sa-I dai oanare Celui ce da viziuni. Ultimul urias e cel ce ia Speranta din inima omului. Aici se va intampla o minune pentru ca, cu acest urias nu se poate lupta oricum. Puterea omului si tot ceea ce stie el nu poate sa-i stea in calea acestui urias. Nu stiu care-I viziunea ta, dar te rog puneti-o in aplicare. Doresc din toata inima sa fi tare in ceea ce ai hoatarat sa faci, in ceea ce iti place sa faci cel mai mult.
Inspirat: Cel ce da viziuni de Bruce Wilkinson
