Primul meu sarut : *

Cei care ma cunoasteti stiti ca sunt trecut de 20 de ani si probabil ca va ganditi cum este posibil ca 'primul meu sarut sa fi avut loc abia acuma ( in fine cred ca sunt si unii care se gandesc cum e posibil sa fia avut loc deja ). Dar ce mai conteaza ce gandesc unii si altii faptul este consumat si vreau sa va povestesc... cum a fost. Inainte sa va revoltati impotriva intentiei mele de a-mi povesti amorurile pe blog vreau sa ma justific afirmand ca a fost un eveniment marcant pentru mine pe care nu il voi uitat toata viata si consider ca merita povestit si multi pot invata din aceasta experienta a mea. S-a intamplat intr-o seara de weekend, una din acele seri pe care o astepti mult si nu mai vine dar iata-ma in ea. Lepadand hainele de santier, acele haine cu material de un deget pe ele si spaland praful de pe fata, daca nu tot o mare parte din el, am sarit in masina si am luat-o spre casa. Din momentul in care cauciucurile au luat contact cu asfaltul la nasul meu si-au facut aparitia miresme de weekend. Totul era perfect, la radio era o melodie frantzuzeasca (Alors on danse) care parca contribuia la atmosfera de vis, ce mai globul pamantesc se invartea in sensul in care doream eu. Asadar in acest cadru s-a desfasurat toata actiunea care constituie subiectul acestui articol: eu , ea, un drum ce strabatea sate pline de viata , si obstacole care apareau in calea mea. Cate o caruta incarcata de tot felul de marfuri, cate un animal nastrusnic si inocent, alte masini care nu se grabeau nicaieri, obstacole pe care le depaseam rand pe rand semnalizand tacticos si regulamentar. Nu stiu daca le depaseam din graba sau doar din placerea de a iesi din rutina dar le-am depasit pe toate pana la ultimul, da intradevar era ultimul, ultimul pe care l-am vazut eu pentru ca obstacole mai erau dar dupa curba pe care nu am vazut-o. Exact aceasta clipita ne intereseaza pentru ca in ea a avut loc sarutul. Printre scartaituri de roti si o bufnitura puternica am sarutat pentru prima data in viata mea !! am sarutat airbagul. L-am sarutat la propriu ca fost imposibil sa ma impotrivesc, l-am sarutat la figurat ca a fost mecanismul care mi-a salvat viata. Am iesit din masina si diverse sentimente au inceput sa ma copleseasca.                                                              -Frustrat? Putin spus, sau poate un sentiment de frustrare intins la intensitate maxima

       A fost un sarut adulter : masina nu era a mea... 

            Am luat-o incet pe camp si indreptand toata atentia de la masina si evenimentul proaspat consumat catre o Persoana. Singura persoana care o vedeam responsabila in acele momente. Stiam ca cea ce s-a intamplat a fost permis, supravegheat, planificat  de El. L-am intrebat de ce nu a amanat evenimentul cu 3 saptamani dupa ce m-as fi intors din misiune, sau de ce nu a ingaduit o suferinta care sa imi provoace pagube doar mie. L-am intrebat daca mai vrea sa plec in Mongolia, L-am intrebat de unde o sa fac rost de bani, L-am intrebat ce o sa creada cei din jur despre mine dupa toate aceste evenimente...? Multe intrebari si-au luat zborul catre cel mai inalt tron din univers? In locul raspunsurilor asteptate a inceput sa cada in inaltimi o ploaie cu intrebari , intrebari care ma depaseau.

Unde erai tu când am întemeiat pământul? 

Cine i-a hotărât măsurile, ştii?

Cine a întins frânghia de măsurat peste el? 

Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?

Cine i-a pus piatra din capul unghiului...?

 Intrebari care au fost rostite cu mii de ani in urma dar al caror ecou a strabatut mile si milenii. De asemenea si-au facut aparitia o multime de versete despre suferinta. In acele momente s-a declansat o tensiune apasatoare in mine. o tensiune intre realitatea dura a suferintei de care tocmai ma izbisem si  frumoasa teorie biblica despre suferinta teorie pe care am predicat-o de zeci de ori ( predicile despre suferinta ca parte integranta din viata credinciosului faceau parte din repertoriul personal si erau la loc de cinste). In acele momente L-am cunoscut pe Dumnezeu asa cum este El. Unul care nu are nevoie de oameni care sa-L apere cand actioneaza ilogi din punct de vedere omenesc, sau cand permite suferinta in viata noastra in doze mai mari decat imaginatia noastra poate concepe . Dar acesta era El si L-am intalnit asa cum este. Da in acea seara saruturilor am primit si un sarut parintesc pe frunte. Esti fiul Meu si nu esti scutit de suferinta. Identitatea ta este adanc plasata in Hristos, lucrarea aceasta tot eu ti-am dat-o si inca e a Mea.

                                                                                                                          

CE SARBATORIM DE CRACIUN???

M-am gandit in ultima vreme ca ar trebui sa postez ceva pe blog,avand in vedere ca a trecut ceva timp de cand nu am postat nimic.Si ce subiet poate fi decat cel al Craciunului.Poate o sa ziceti ca e ceva banal si toti scriu articole despre acest subiect in acest timp, insa as vrea sa scriu ceea ce simt si as vrea sa va impartasesc cateva ganduri care mi-au inundat mintea in ultimul timp.Dupa cum bine stiti am ceva timp de cand sunt plecata departe de familie, de locurile natale, si de intregul grup de prieteni si farti; chiar daca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc, si cred ca e asa, totusi in ultimul timp m-am simtit foarte singura iar, cum sarbatorile bat la usa, gandul meu a plecat in cautarea amintirilor de cand eram acasa, de colpilaria mea.Poate multi dintre voi nu ati sarbatorit Craciunul asa cum eu si familia mea am facut.

Craciunul nosrtu incepea cu vreo doua saptamani inainte de 24 decembrie, cand incepaeam sa invatam colinda si pana pe 24 zi de zi colindam prin casa de o zapaceam pe mama.Cand in sfarsit ajungea seara de craciun trebuia sa impodobim bradul de craciun,iar apoi sa colindam si sa castigam bani.Aceasta era prima zi din an cand noi copii aveam banii nosrti, castigati de noi.Urma apoi emotia cadourilor, cand incercam din rasputeri sa ramanem treji ca sa-l vedem pe Mos Craciun, care nu se facea vazut nicidecum.Dar adormeam obositi si ne trezeam dimineata cu cadourile sub brad,si alergam bucurosi la parinti in pat sa le aratam cadourile primite,care aratandu-se foarte mirati se molipseau de bucuria noastra.
Asa era Craciunul nostru si asa a fost copilaria mea.O copliarie foarte frumoasa.O sa ziceti ca toate aceste obiceiuri si traditii nu isi au rostul si poate e total aiurea, insa as dori sa va spun ca nu e chair asa.Acum cunoscandu-l pe Domnul Isus intr-un mod personal poate nu as mai alege sa fac toate aceste traditii din coplilarie,poate nu in acelasi mod dar cu sigurata multe dintre ele le-as urma si nu cred ca as gresi cu ceva.Fiecare avem traditiile noastre, sa ramnem treji in noaptea de revelion, sa mergem cu colinda, sa sarbatorim zua noastra de nastere, sa spunem tuturor 'Hristos a inviat" cateva saptamani dupa care sa uitam de sarbatoarea Patelui,....si multe alte traditii. Cei drept intre toate aceste traditii lipsea adevarul puternic al Craciunului: Pruncul abia nascut in staulul oilor.Desi mama avea grija ca, colinda noastra sa povesteasca despre nasterea Domnului noi, ca copii nu intelegeam prea multe si gandul nostru era la multe alte lucruri care sa ne facea fericiti.Totusi duceam aceasta veste mai departe, ceea ce in ziua de astazi se practica tot mai putin, iar copii nu mai infrunta gerul iernii sa duca Vesta Buna celor din jur.Si asa cu timpul Craciunul nostru se transforma doar intr-un sfarsit de saptamana liber, plin de bunatati, de musafiri, si de cadouri.Omenii in aceasta vreme, surprinzator, devin mai darnici crezand ca faptele lor bune vor sterge pe cele rele.Insa vor descoperi ca nu deloc asa, si dupa cum spun versurile unui cantec: Ori e Craciun in fiecare zi, ori nu mai este Craciun deloc. Vestea Buna a nasterii Domnului Isus Hrsitos ar trebui sa o avem in inimi in fiecare zi si sa o impartasim tuturor celor din jur.
Nu stiu cum o sa sarbatoriti anul acesta Craciunul dar daca Vesta Buna nu o duceti mai deprte va osteniti degeaba cu pregatitulu acestei sarbatori.Toate aceste traditii nu isi au rostul daca nu e Prucul in mijlocul lor, si in acelasi timp daca avem in inima adevaratul motiv al aceste sarbatori, daca Domnul este nucleul inimi noastre atunci nu cred ca traditiile pot sa fie cava rau.

Domnul sa va binecuviteze pe toti, si sper sa ca nu v-am plictisit cu gandurile mele lungi( desi as mai fi avut de scris multe lucruri).

Sarbatoriti Carciunul asa cum cedeti voi mai bine, dar mai ales simtiti si traiti adevaratul motiv al acestei sarbatori!