Izolarea, parazitul evanghelizarii prin relatii

Perioada de imediat dupa revolutie a fost o perioada in care libertatea din Romania a fost intrepatrunsa cu haosul. Scapati de sub jugul comunismului romanii au trecut intr-o alta extrema periculoasa, o extrema a dezordinii. In aceasta atmosfera Biserica a fost foarte mult influentata de starea de dezordine din Romania. Unii au observat pericolul care pastea biserica romana si au decis sa actioneze si sa pastreze ordinea in biserica. Modelul ales? Vechile tipare din perioada comunismului tipare pe care biserica prigonita si le-a format dar care nu se mai potriveau intr-o societate democratica, o societate in tranzitie. Acestia au fost cativa dintre factorii care au condus bisericile noastre spre o atitudine de izolare fata de lume. Un alt factor care a favorizat aceasta atitudine a fost intelegerea gresita a principiului separarii, un principiu clar si des intalnit in sfanta scriptura atat in invatatura lui Isus cat si in invatatura apostolilor. Multi au confundat acest termen cu un altul foarte asemanator si anume termenul izolare. Izolarea despre care vorbesc are in vedere acea atitudine a bisericii de se inchide in propriile-i cercuri si a rupe relatiile cu cei necredinciosi si cu tot ce tine de viata lor pacatoasa. O descriere mai amanuntita a acestui aspect o prezinta Jim Peterson citand un articol preluat din revista The Wall Street Journal:
“Daca faci parte din subcultura evanghelica, asta este viata ta… Mergi la biserica, cumperi carti religioase, urmaresti programe de televiziune. Dar daca nu faci parte din aceasta subcultura nici nu stii ca exista”
Izolarea formeaza bariere de netrecut intre copii Domnului cu evanghelia Sa si oamenii pacatosi. Intrucat vorbim despre evanghelizare prin relatii putem sa spunem ca izolarea este ucigasul cu sange rece al relatiilor de care depinde eficienta noastra in evanghelizare.
Insa lucrurile ar fi simple , gata cu izolarea si construiti relatii cu necredinciosii, daca nu ar fi chemarea pe care o face Dumnezeu credinciosilor la o separare totala de lume si de poftele ei. Deaceea vom examina un pasaj biblic pentru a avea o imagine mai clara in legatura cu acest subiect. In Ioan la capitolul 17 Isus face rugaciunea Sa de Mare Preot iar aici Isus face o distinctie clara intre separare si izolare si arata cum trebuie sa se raporteze un crestin la cei din lume.
In versetul 15 din Ioan 17 Isus afirma ca in rugaciunea lui spre Tatal nu-I cere ca sa ii izoleze pe credincios de lume ci ii cere sa-i pazeasca de cel care tine lumea sub robie adica diavolul. Isus specifica clar faptul ca ei trebuie sa ramana in lume, altfel nu ar fi facut precizarea “Nu Te rog să-i iei din lume”. El considera ca este foarte important ca ei sa ramana in lume si motiveaza in felul urmator cererea lui : “ pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.” Daca credinciosii se izoleaza de lume lumea niciodata nu va vedea dragostea Tatalui in ei. In versetul 18 Isus afirma ca trimiterea ucenicilor este facuta dupa modelul trimiterii Fiului de catre Tatal, si daca privim la viata lui Isus el ar fi putut sa se eschiveze si sa priveasca la lumea pacatoasa ca pe era un atentat la sfintenia Sa desavarsita dar nu a facuto. Si-a castigat “renumele” de prieten al colectorilor de taxe si al pacatosilor. Aceasta maniera de a-i trata pe cei din jurul nostru se asteapta si de la noi. Sa-I iubim pe cei care au nevoie de Dumnezeu si sa fim deschisi si sinceri fata de ei. Tot in acest pasaj Isus da si solutia la problema contaminarii credinciosului intr-o lume pacatoasa. Iata o idee foarte frumoasa pe care autorul unei carti a desprins-o din acest text vorbind despre rugaciunea lui Isus: “L-a rugat pe Tatal ( pe fundalul trimiterii in lume) sa-i sfinteasca (adica sa-i puna deoparte) prin adevar ; “cuvantul Tau e adevarul”. In definitiv, sfintirea nu este legata de elemente geografice (nu are importanta unde ne aflam), ci de inima (a cui este?). Distanta de siguranta se pastreaza cand noi suntem mereu transformati prin reinoire mintii noastre , prin adevarul cuvantului lui Dumnezeu.”
Atunci cand reinoirea mintii noastre se va produce nu vom mai avea probleme sa stabilim contacte cu cei depravati din societatea noastra, ci vom intelege principiul: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”.

by Sami

Scrisoare de la Magda

Buna ziua, Magda! Buna ziua, Magda! Acesta este salutul pe care l-am auzit, zi de zi, timp de cinci ani, de la ora zece pâna la cinci. Este o mare bucurie sa îi vad pe copii, intrând pe poarta, îmbujorati, unii cu un zâmbet larg pe buze, altii mai tristi, din cauza unei note mai mici, sau din cauza unei batai cu un prieten, sau din caza unui profesor sau învatator care i-a jignit, si lista ar putea continua.Mai este asa de putin, si nu o sa mai aud salutul acesta. Acum, când mai am doar doua luni de stat aici in România, realizez cât de mult o sa duc lipsa fiecarui copil. Cât de dor o sa-mi fie de fetele lor, glumele lor, zâmbetele lor, cât de valorosi au fost si vor fi pentru mine. Nu cred ca am sa-i pot uita vreodata.Îi sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru felul în care m-a smerit, efectiv m-a zdrobit, si m-a învatat extraordinar de multe lucruri prin fiecare copil cu care am lucrat. Poate suna ciudat, dar asa este. Cred ca Dumnezeu a cioplit cel mai mult în mine, în ultimii cinci ani de când lucrez la aceasta fundatie, prin acesti copii minunati. M-a învatat sa iubesc neconditionat, sa ma bucur de viata, de fiecare moment si clipa pe care mi-a daruit-o El, indiferent de starea mea materiala, sa iert cu adevarat si sa nu port ura, sa împart cu ceilalti tot ce am, sa fiu sincera, sa fiu mai punctuala, si lista ar putea continua... e uimitor cum lucreaza Dumnezeu prin cei mai neînsemnati în fata oamenilor. E tare greu ca trebuie sa ma despart de acesti copii.Va spuneam în scrisoarea trecuta ca ma pregatesc sa plec în Moldova. Acum este perioada de tranzitie, perioada în care totul este confuz: sentimente ciudate, gânduri care ma tulbura, sau care îmi dau liniste si pace, îndoieli, temeri, bucurie, tristete. E greu de înteles si de explicat, dar asta este realitatea în ceea ce ma priveste.Dragii mei, am asa mare nevoie de rugaciunile voastre. Vreau sa trec cît mai usor prin perioada asta de tranzitie, si sa ma odihnesc în Isus. Vreau sa dispara orice gând care ma tulbura, care strica relatia mea cu Dumnezeu si cu ceilalti din jurul meu, si vreau ca nimeni si nimc sa nu îmi strice bucuria mântuirii, si îmi doresc ca toate gândurile care duc la îngrijorare, si sunt ca o povara pentru mine, sa I le dau lui Dumnezeu. Eu nu pot sa duc nici o povara singura. Am nevoie de Dumnezeu, sa-L stiu alaturi.
Motive de rugaciune:

-sa gasim gazde în Moldova-acomodarea în Moldova sa fie cât mai usoara

-pentru unitatea echipei

-nevoile financiare: în comunitatea noastra, fiecare lucrator trebuie sa îsi strânga singur salariul.

DARUIND VEI DOBANDII

Agentia Kairos organizează, în preajma Crăciunului, evanghelizări pentru copii în Bulgaria, în localităti cu populatie de etnie română, precum şi în Russe. Studenţii de la Şcoala de MisiuneTransculturală Kairos împreună cu bisericile din care provin vor pregăti cadouri în cadrul proiectului Dăruind vei dobândi, pentru copiii care vor auzi Vestea bună cu această ocazie.

Te poti alătura si tu acestui proiect dăruind bani sau obiecte învaloare totală de 50 RON. Cadourile vor fi ambalate în săculeti de către studenti, iar obiectele vor fi din următoarele categorii:rechizite (caiete, carnetele, creioane colorate, radieră, ascutitoare,acuarele etc.), igienă personală pentru copii (săpun, pieptăn, pastă si periută de dinti, burete de baie, prosopel etc.), jucării si jocuri de dimensiuni mici, accesorii vestimentare noi (mânusi, căciulită, sosete, fular, agrafe etc.), cărti (de colorat, cu text în engleză sau doar cu imagini). Săculetii vor avea un continut diferentiat pe grupe de vârstă.

Data limită pentru strângerea darurilor va fi 10 decembrie 2009.Cei care doresc să se implice în acest proiect ne pot scrie pe adresa:kairosagency@gmail.com sau ne pot contacta la numărul de telefon: 0744 754457.

Luminează lumea din jurul tău!

www.agentiakairos.ro

Studenti la KAIROS

Ati auzit vreodată de Kairos?Eu am auzit acum vreo 2 luni in urmă si primul gând a fost undeva departe la Cairo in Egipt. Am aflat însă că nu e numele unui oras capitală asa cum am crezut, ci e numele unei Agentii de misiune, agentie ce organizează cursuri si conferinte peste tot în tară, având ca temă misiunea transculturală.
Kairos este un cuvânt din greaca veche, care semnifică "momentul potrivit sau oportun", "sansa", "un punct în timp în care schimbarea este posibilă.
Kairos pentru noi reprezintă misiune, ajutor, tineri studenti, iubire și devotament.



LOCATIA


Începând din acest an Agentia a înfiintat o scoală si în Suceava. Agentia Kairos organizeaza cursuri de misiune pe o durata de 6 luni, care pregăteste tineri pentru a pleca ca misionari în tările unde numele lui Dumnezeu este inexistent sau foarte putin pronuntat. Aici studentii incep cursurile cu o pregătire teoretică de 2 luni, urmand mai apoi sa plece in locatii ca:Bulgaria, India, Turcia. După aceste 6 luni există posibilitatea pentru cei care doresc, să lucreze ca misionari si pe durate de timp mai mari.


PRIMELE PLECĂRI


”Cine vă primeste pe voi, Mă primeste pe Mine; și cine Mă primeste pe Mine, primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Următoarea plecare are loc pe data de 10 decambrie a.c. in Bulgaria, unde tinerii vor încerca să ducă atât vestea bună a Evangheliei cât si cadouri copiilor.
De asemenea cu ajutorul Domnului va avea loc o plecare in India în primăvara anului 2010, aceasta necesitând cele mai mari costuri.

NEVOI URGENTE

”Rugati-vă neâncetat” si ”Stăruiti în dragoste frătească”

Cererea si rugămintea noastra este ca noi, care trăim confortabil si cu foatre puține lipsuri, să ne ajutăm semenii atât prin sprijin în rugăciune cât si sprijin financiar.
Atât tinerii care vor fi trimisi cât si cei cărora li se va vesti Evanghelia au nevoie de rugăciunile noastre.
În privinta aceasta am hotărât impreună cu un grup de tineri să ne plecăm în rugăciune in fiecare zi de luni pana vineri la ora 22:30(ora României).Toti cei care financiar nu ne puteti ajuta am fi bucurosi si recunoscatori sa stim ca împreună, prin rugaciune, lucrăm la grăbirea venirii Împărătiei lui Dumnezeu.



MOTIVE DE RUGĂCIUNE



-lucrarea de misiune in Bulgaria

-pentru întelepciune, ca studentii sa se perfectioneze în vorbirea limbii engleze

- în acelasi timp să ne rugăm Domnului să-i ajute să faca fată programului foarte încărcat

Pentru cei care vor să facă mai mult si să ajute financiar această lucrare vă punem la dispozitie două conturi bancare, unde orice mic ajutor poate duce la înfăptuirea unei fapte mari.



ALPHA BANK SUCURSALA SUCEAVA
RON: RO47BUCU1701030427091
EUR: RO87BUCU1701030427093
TITULAR CONT: ȘOLDAN SAMUEL

ACUM E TIMPUL NOSTRU, AL TINERILOR !!!!


Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la:
simi_a_morosan@yahoo.com
sam_soldan@yahoo.it

LUMINA DIN ... DEBARA?

de Max Lucado

Cu câteva nopţi în urmă mi s-a întâmplat un lucru ciudat.
O furtună puternică a cauzat întreruperea curentului în cartierul nostru. Când s-a întrerupt
lumina, m-am dus, pe bâjbâite în debaraua unde păstram lumânările pentru situaţii ca
aceasta. La lumina unui chibrit pe care l-am aprins m-am uitat pe raftul pe care ţineam
lumânările.
Erau acolo, aşezate în suporturile lor, topite până la diferite nivele după cum fuseseră
folosite cu alte ocazii. Am întins chibritul şi am aprins patru dintre ele.
Dintr-o dată s-a luminat toată încăperea! Tot vălul acela de întuneric a fost înlăturat de o
caldă şi dulce lumină aurie! Am văzut congelatorul de care-mi lovisem genunchiul şi uneltele care erau cam împrăştiate prin debara.
„Ce mare lucru să ai lumină!” – am exclamat cu voce tare, după care, uitându-mă către lumânări am spus: „Dacă aici în debara luminaţi aşa de frumos, staţi să vedeţi când vă duc acolo unde e nevoie de voi!”
Una dintre voi va fi aşezată pe masă ca să putem mânca. Alta va fi sta pe biroul meu ca să pot citi. Una dintre voi va ajunge la soţia mea ca să poată croşeta. Şi pe tine – am spus către cea mai mare – „te voi duce în camera mare ca să luminezi tot spaţiul de acolo!”
Mă simţeam cam ridicol vorbind cu lumânările, dar ce să faci când se ia lumina?
M-am întors ca să plec, având lumânarea mare în mână, când am auzit o voce:
„Stai! Rămîi pe loc!”
M-am oprit. „E cineva aici”, m-am gândit. Apoi m-am liniştit. „E doar soţia, care mă
tachinează pentru că vorbesc cu lumânările.”
„Bine dragă, lasă gluma, am spus în semiîntuneric.
Nici un răspuns. Hm, poate a fost vântul.
Am mai făcut un pas.
„Stai, am spus!” Era aceeaşi voce. Mâinile au început să-mi tremure.
Cine vorbeşte?
„Eu!” Vocea venea din mâna mea.
„Cine eşti tu?” Ce eşti tu?”
„Eu sunt o lumânare!”
M-am uitat la lumânarea pe care o aveam în suportul ei. Dădea o lumină foarte puternică,
de culoarea aurului. Lumânarea era roşie şi era într-un suport din lemn tare, care avea un
mâner solid.
M-am uitat din nou împrejur ca să vad dacă nu cumva vocea venea din altă parte.
„Nu mai e nimeni aici, decât tu, eu şi celelalte lumânări”- m-a informat vocea.
Am ridicat mai sus lumânarea ca s-o pot privi mai de aproape. N-o să vă vină să credeţi ce
am văzut: era o faţă mică, mică în ceara lumânării. (V-am spus că n-o să mă credeţi!)
Nu doar o faţă de ceară pe care cineva s-o fi sculptat acolo, ci una care era ca a noastră, cu
mişcări, cu gesturi, plină de expresie şi viaţă.
„Nu mă scoate de aici, din debara!”
„Poftim?”
„Am spus să nu mă scoţi afară din această încăpere!”
„Ce vrei să spui? Trebuie să te duc de aici. Tu eşti o lumânare. Datoria ta este să
luminezi. Acolo e întuneric. Oamenii îşi zdrobesc degetele de la picioare şi se lovesc de pereţi fără lumină. Tu trebuie să mergi acolo şi să luminezi locul!”
„Dar nu mă poţi duce încă. Nu sunt pregătită!”, mi-a spus lumânarea cu ochi rugători.
„Am nevoie de mai multă pregătire.”
Nu-mi venea să-mi cred urechilor! „Mai multă pregătire?”
„Da, am decis că am nevoie să studiez mai amănunţi cum se dă lumina, pentru ca să nu
merg afară şi să fac o sumedenie de greşeli. Ai fi surprins să vezi cât de deformată este
lumina care vine de la o lumânare neştiutoare! De aceea fac nişte studii acum. Tocmai
am terminat o carte despre rezistenţa curenţilor de aer. Acum ascult nişte casete despre

cum se fac şi se păstrează fitilele lumânărilor şi citesc cea mai bună carte despre
proiectarea luminii. Ai auzit de această carte?”
„Nu” am răspuns.
„S-ar putea să-ţi placă. Se numeşte: Să luminezi cu expresivitate<>”
„Sună interesa--- Ce m-a apucat? Ce fac aici? Stau la taclale cu o lumânare, în timp ce
soţia şi fiica mea sunt acolo în întuneric!
„Bine atunci, nu eşti singura lumânare de pe raft. Te voi stinge şi le voi lua pe
celelalte!”
Dar nici n-am apucat să trag aer în piept că am şi auzit alte voci:
„Nici noi nu vrem să mergem!”
Era o conspiraţie. M-am întors şi m-am uitat la celelalte lumânări; fiecare lumină a lor
pâlpâia deasupra unei feţe miniaturale.
Acum nu mă simţeam doar ciudat că stăteam de vorbă cu nişte lumânări, ci eram de-a
dreptul jignit.
„Voi sunteţi lumânări şi slujba voastră e să luminaţi locurile întunecoase!”
„Asta crezi tu, spuse lumânarea cea mai îndepărtată, o lumânare lungă, cu o voce de sfânt.
Tu crezi asta, dar eu sunt ocupată.”
„Ocupată?”
„Da, meditez!
„Ce, o lumânare care meditează?”
„Da, meditez la importanţa luminii. Mă simt iluminată de aceste meditaţii!”
Am încercat să ajung la pace cu ele.
„Ascultaţi! Apreciez ce faceţi voi. Şi eu sun de acord cu meditaţia. Şi fiecare trebuie să studieze şi să cerceteze, dar voi staţi aici de săptămâni bune. N-aţi avut destul timp să vă aranjaţi fitilul?
„Şi voi, celelalte două, am întrebat, şi voi vreţi să rămâneţi aici?
Una mai scundă şi mai plinuţă, cu obrajii mai lăsaţi, a vorbit:
„Aştept să-mi pun viaţa în ordine. Nu sunt încă aşezată. Îmi pierd uşor cumpătul. Ai putea să spui că sunt cam aprinsă.”
Ultima lumânare avea o voce de femeie, foarte plăcută urechii. „Mi-ar plăcea să ajut”
explica ea „dar a lumina în întuneric nu este darul meu!”
Asta îmi suna foarte familiar. „Nu este darul tău? Ce vrei să spui?”
„Vezi, eu sunt cântăreaţă. Eu le cânt celorlalte lumânări pentru a le încuraja să
lumineze mai strălucitor!”
Şi fără să mă mai întrebe a început să-mi cânte „Vreau mica mea lumină!” (Trebuie să
recunosc că avea o voce frumoasă).
Cu ea s-au unit şi celelalte lumânări şi debaraua s-a umplut de cântec.
„Hei!” - am strigat eu. „Nu mă supăr dacă cântaţi în timp ce lucraţi! De fapt, ne-ar
prinde bine puţină muzică acolo.”
Nu m-au auzit. Cântau prea tare. Am strigat şi mai tare.
„Hei, haideţi, e destul timp pentru asta mai târziu. Avem de rezolvat o situaţie de criză şi
putem să o facem!”
Nu se opreau cu nici un chip!
Am pus lumânarea cea mare pe raft, am făcut un pas înapoi şi mi-am dat seama de
absurdul situaţiei. Patru lumânări, în stare perfectă, cântându-şi una alteia despre lumină
dar refuzând să iasă din debara. Asta era mai mult decât puteam suporta.
Le-am stins una câte una. Ele continuau să cânte până la capăt. Ultima era cea cu voce de
femeie. Am suflat în lumina ei chiar la pasajul „iar suflarea rea nu vreau să te stingă”.
Mi-am îndesat mâinile în buzunare. M-am lovit la întoarcere de acelaşi congelator. Apoi
m-am lovit de soţia mea care venea după mine.
„Unde sunt lumânările”, m-a întrebat ea?
„Ele nu… nu vor să… ardă. Dar de unde le-ai cumpărat?
„Oh, sunt lumânări de biserică. Îţi aduci aminte de biserica ce s-a închis în cealaltă
parte a oraşului? De-acolo le-am cumpărat.
Atunci am înţeles totul!