Prin vai si pe pisc-uri


In ultima perioada am experimentat ‚vaile’. Nu stiu dece, dar a fost si e una foarte grea. Nu imi puteam imagina nici-odata cum e sa fi in vale, dar am experimentat ca se da o lupta foarte dura, acolo sunt monstri (fii) lui Anac, in fata carora ma simnt ca o lacusta. In lupta cu ei au fost momente in care am cazut, crezand ca voi ramane jos pentru totdeauna, dar... Domnul meu Isus Cristos ma ridicat sa pot sta din nou in picioare. Dar culmea, lupta a continuat! Crezand pentru o clipa ca am scapat. Cu rani si obosit, asa trebuie sa continui lupta, doar prin harul lui Dumnezeu sa razbesc sa inving dusmanul in aceasata lupta si sa apuc sa am din nou un ,respiro’ undeva pe un pisc. Pentru a prinde puteri ca sa cobor din nou, inaintand spre patria mea.
Cu lacrimi, cu suspine, cu lovituri care provoaca rani atat de adanci, trebuie sa fac fata multor lucruri; spun ‚trebuie’ pentru ca o fac de dragul Domnului meu.
Ma framant asa de tare pentru starea omeniri, si de foarte multe ori vad un infinit fara sfarsit, in care omenirea s-ar invarti intr-un cerc , intr-un haos cumplit. Asat ma intristeaza asa de mult pentru ca il scot pe Dumnezeu din schema. Cu tot ceea ce stiu si aflu, de foarte multe ori suveranitatea lui Dumnezeu este pusa la incercare in fiinta mea. Si ori-decate-ori se intampla asta, ma cufund in plans pentru ca framantarile sunt mai puternice de cat credinta. Daca nu ar fi harul lui Cristos in viata mea, de mult nu as mai fi ....
Acum sunt in ‚vale’ , mie dor sa fiu din nou pe ‚pisc’. Sunt in urcare, dar foarte greu e inaintarea spre urmatorul ‚vis’. Mie dor sa fiu din nou pe ‚pisc’ , acolo sus de unde pot privi spre ‚paradis’ . Am pornit sprea ea, si iubesc Imparatul care guverneaza tara mea. Mie asa de dor de parca am mai fost acolo candva.
Sunt ca Luther alta-data, cand privea pe geam si ingrijorat intreba pe Dumnezeu : ‚A cui e lumea?’. Normal ca e a lui Dumnezeu, si atunci dece ma framant eu pentru ea. Dumnezeu o iubeste, ma iubeste si te iubeste, asa ca, El sa ingrijit pentru toate, si toate merg dupa planul Sau, si nimic si nimeni, nu-l poate schimba; El conduce istoria, El ma conduce si pe mine.
„ O ... nenorocitul de mine, cine ma va izbavi de acest trup de moarte?”

Care este menirea ta?
Te-ai gandit vreodata la asta? La ceea ce ai putea sa faci? Te-ai gandit ca ceea ce ai visat candva, cand erai mic, ca tu vei rasturna lumea si o vei face asa cum iti place, ti-e rusine poate sa iti mai amintesti acele clipe pentru ca azi ti se par irealizabile. Te-ai gandit vreodata sa-ti implinesti menirea? Daca nu te-ai gandit, te provoc sa te gandesti bine la acest lucru. La acele clipe din copilarie cand in pieptul tau palpita ceva pentru lumea asta, pentru a o schimba, ca dintr-un Nimeni sa devi Cineva.

Nu de mult si nu departe, un Nimeni pe nume Omul Obisnuit traia in tara de bastina. Aceasta propozitie simpla iti poate caracteriza viata. In viata ta toate lucruriile sunt obisnuite, nimic deosebit. Poate ai facut o facultate sau un liceu, dar toti o fac chiar si cei care au o media de 6, si cei mai slabi oameni o fac cu bani sau fara dar o fac pentru ca toata lumea sa aiba liceul facut sa nu fi ultimul. Toti se considera a fi cineva daca fac o scola inalta sau ceva de genu asta, de fapt e ceva banal, pentru ca e un lucru care sa mai intamplat.
Poate ca ai avut odata un moment in care simnti ca ceva maret iti lipseste in viata sau poate ca tu lipsesti de la ceva maret. Acela e sentimental de a face ceea ce iti place cel mai mult, de a fi implinit, de a implini ceea la ce ai fost chemat.
Sau…poate te gandesti ca ceea ce simnti ca ai vrea sa faci e Prea Mare pentru un Nimeni ca tine.
Poate te gandesti cat de frumos ar fi sa faci cea ce iti place in loc sa visezi la aceasta.
Dami voie sa-ti spun ca multi au avut aceleasi sentimente ca si tine, au avut posibilitatea sa le puna in practica, sa se realizeze ,intr-un cuvant, dar…au asteptat momentul oportun pentru asta, si nu a venit niciodata acel moment pentru ca le era frica de Necunoscut. Atunci toata viziunea acelui om sa facut praf, timpul nu te face mai curajos ci mai confortabil. Confortabilitatea te face mai fricos nu mai curajos.

“Ai avut aceasta viziune de cand erai mic. Nu-ti amintesti? Obisnuiai sa vorbesti mereu despre visele tale marete. Mai crezi in ele sau le-ai abandonat?”
Doar uni si-au primit cu bucurie viziunea si doar cativa si-au urmat-o. Pentru aceasta trebuie sa faci alegeri grele. Schimbari dificile. Chiar mari sacrificii. Viziunea mea este ceea ce fac eu cel mai bine si ceea ce imi place cel mai mult sa fac. Cum ai putut sa nu o implinestia atata timp? Ma intristez cand ma gandesc ca atati de multi Nimeni pierd un lucru ata de mare.
Viata e plictisitoare atunci cand toate lucruriile intra intr-o rutina: cina de ieri seara e aceeasi cu cea din seara asta, micul dejun de ieri dimineata e micul dejun din dimineata asta. Dimineata la 8 esti la serviciu si la 4 dupa-amiaz ai iesit,plictisitor, nu vi se pare. Vi acas si stai putin pe facebok sau pe mess foarte plictisitor.
Viata nu ti se pare niciodata atat de promitatoare pana cand nu iesi din zona ta de confoart si atunci vezi ca ceea ce iti place sa faci cel mai mult iti aduce atat disconfort si te inspaimanta.
Plecand sa faci ceea ce iti place sa faci cel mai mult si sa-ti implinesti viziunea primita de Cel ce da Viziuni, vei constata la un moment dat ca te vei lovi de Un zid de frica, si te vei opri fiind incapabil sa mai faci un singur pas, asa de frica iti este.
Cel ca da Viziuni, este cu tine si iti spune sa mergi mai departe, atunci iti spui tie insuti: Cum sa “fi curajos” cand nu ai curaj? Dupa ce vei trece de acest zid de frica iti vei da seama ca poti sa fi curajos chiar daca ti-e frica.
Va trebui sa treci podul spre necunoscut, atunci vei strica si mai mult confortul celor dragi ai tai si nu numai. Iti vor replica: “Nu vezi ca esti singurul care face acest lucru, nu vezi ca strici traditia familiei”. Aceste argument sunt foarte puternice in acele moment in care tu trebuie sa mergi mai departe. Pe uni impotrivitori trebuie pur si simplu sai lasi in pace si sa-i eviti. Astfel vei transforma opozitia in oportunitate.
Eu am asa o idée despre drumul crestinilor adevarati, si anume: “fiecare crestin va trebui sa treaca prin pustiu”. Doresc sa-ti spun ca in drumul tau spre viziunea ta, ai de parcurs un pustiu gol. La marginea acestui pustiu te gandesti cum ar putea o Viziune sa poata trai aici. O sa te ratacesti in pustiu daca vei vrea sa cauti solutii sa iesi cat mai repede din acest pustiu. Vei fi frustrat. Suparat. Iti vine sa lasi totul balta si sa astepti momentul ca cineva sa vina si sa te omoare sau sa mori de foame si de sete. Dumnezeu iti va trimite un ajutor, dar nu un ajutor care sa te ajute sa te intorci inapoi ci unul care te poate ajuta sa mergi mai departe. In pustiu iti vei da seama ca trebuie sa lasi(lucruri, ideei si multe altele) ceea ce te ingreuneaza in mersul tau spre ati implini marea viziune.

Dupa acest pustiu Dumnezeu iti va da ceva timp pentru odihna, si te pregateste sa treci prin Valea Uriasilor. Primul urias pe care il vei intampina in calatoria ta spre ati implini viziunea nu e altul de cat Lipsa de bani. Acest urias te face sa te dai la o parte, sau cel putin iti propune aceasta. Vei intalni alti uriasi si mai mari cum ar fi : Coruptia; Respingerea; Necredinta. Dar nu uita ca fiecare urias e din nou si din nou o oportunitate sa-I dai oanare Celui ce da viziuni. Ultimul urias e cel ce ia Speranta din inima omului. Aici se va intampla o minune pentru ca, cu acest urias nu se poate lupta oricum. Puterea omului si tot ceea ce stie el nu poate sa-i stea in calea acestui urias. Nu stiu care-I viziunea ta, dar te rog puneti-o in aplicare. Doresc din toata inima sa fi tare in ceea ce ai hoatarat sa faci, in ceea ce iti place sa faci cel mai mult.

Inspirat: Cel ce da viziuni de Bruce Wilkinson

Sărbătoare "Din neam în neam"

Agitaţie, programe care cu greu lasă loc de a răsufla, emotii, frustrări, multă lume noua, telefoane care suna intr-una, intrebări, nelămuriri, bucuria reîntâlnirilor cu prieteni si neamuri peste care au trecut ani buni, munca in echipă, bucuria de a descoperi oameni noi sau de a redescoperi lucruri noi in cei “vechi”, entuziasm, temeri…si lista poate continua.

Dar ce să fie cu toate acestea?

Explicaţia e simpla: e sărbătoare în grupul “Din neam în neam” Lidia şi Alex membrii ai acestui grup s-au căsătorit.

Încă cu câteva zile înaintea acestui eveniment deja casele se umpleau cu invitaţii nostrii dragi. Un sentiment straniu ne-a cuprins pe mulţi acela de-aţi da seama ca înca nu cunoşti toată lumea, daca înainte te învarteai în cercul tău obişnuit cu oameni obişnuiţi şi aveai impresia că cunoşti jumătate din Terra, acum pe aceeaşi stradă, mai precis strada ta, locuiesc ogrămada de oameni necunoscuţi, iar acum ai tot dreptul să te mai întrebi odată dacă chiar cunoşti jumătate de Terra :)

Inevitabil, după multe pregătiri a sosit si marea zi de duminica, inca de la 5:00 dimineaţa luminile se aprindeau pe la unele case, încă nu era gata totul, fotograful trebuia adus la marele eveniment, şi biserica trebuia să capete un aspect de sărbătoare, dar foarte repede s-a făcut ora 8.30 când am inceput incet dar sigur să ne adunăm ca la 9 să începem programul. Cu emoţiile care deja ne copleşeau am inceput programul, locurile începeau să se ocupe, iar dupa o ora au sosit si dragii nostri miri, în armonia unei cântări cei doi au păşit emoţionaţi. Nu ne venea să credem, Alex si Lidia, miri... Cântările, poeziile, cuvântul au fost pe măsura acestei sărbători, cu zâmbetele largi îndreptate spre cei doi le transmiteam că sunt cei mai frumoşi.

Ca doi prinţi au primit binecuvântarea pentru căsnicia lor.

Păstrând atmosfera de sărbătoare am pornit spre locul unde avea să fie masa, ne-am bucurat de oportunitatea de a ne cunoaşte mai bine cu noii veniţi pe care ce-i drept din cauza programului prea aglomerat i-am cam neglijat.

Momente unice pentru noi „Din neam în neam”. Momente cu care Dumnezeu ne binecuvintează, momente care dau un alt aspect vieţii. Ne bucurăm de ele si totodată suntem mulţumitori Domnului pentru că totul, e numai dar numai datorita Lui!

Dece vesnic?
Dece omul este pedepsit vesnic?

Vina persoanei care nesocoteste si dispretuieste pe cineva este proportional mai mult sau mai putin odioasa in raport cu obligatia mai mare sau mai mica de a asculta de cel ofensat. De aceea, daca exista vreo persoana fata de care avem datoria infinita de a o iubi, de a o cinsti si de a o asculta, atitudinea contrara fata de ea ar fi o vina infinita.
Datoria nosatra de a iubi, de a cinsti si de a asculta de o persoana este proportionala cu dragostea, consideratia si autoritatea fata de aceasta... Dar Dumnezeu este o Persoana infinit de minunata pentru ca are o desavarsire si o frumusete infinita...
Deci pacatul impotriva lui Dumnezeu, fiind violarea unei datorii infinite, este o vina infinit de mare, care merita astfel o pedeapsa infinita... Eternitatea pedepsei oamenilor neevlaviosi o face sa fie proportionala cu grozavia pacatului de care se fac vinovati. (Jonathan Edwards)

Post-modernism

Spune pe bune…
Fa ce-ti place….
Traieste clipa…
Si exemplele ar putea continua, sunt doar unele care sunt intiparite in sub constientul nostru si tot o data le punem si in aplicare.
Acest nume, acest stil de viata a venit peste Romania fara ca ea, tara mea, sa fie pregatita pentru un nou stil da viata. Biserica, nici ea nu a fost pregatita pentru asta. Chiar daca “ea”(post-modernismul) nu a intrat in biserica in pantaloni, a stiut totusi sa se acomodeze cu fusta si cu baticul ca nimeni sa nu-si dea seama ca “ea” nu ar fi trebuit sa fie acceptata de nimeni. “Ea” imbaracata frumos, invesmantata intr-o imagine care poate sa ascunda ceea ce ar putea ucide pe un om care o accepta. “Ea” nu a intrat cu “boncaci plini de noroi” in societate, in viata oamenilor, in viata biserici, ci a intrat foarte fin si o data intrata nu o mai poti alunga. Daca vrei sa o o scoti ar trebui sa alungi din viata ta: prieteni, frati, poate mama si tata sau si mai rau societatea sau biserica, lucruriile ar putea continua.
Zi de zi “ea” se lauda cu cei ce au cazut la picioarele “ei” ,este frumoasa, arata bine, este fermecatoare si da semne ca promite multe dar ofera foarte putine si multi care sunt agatati de “ea” nu vor mai putea scapa din cursa “ei”.
A venit “ea” si a dat la o parte ceea ce o data era atat de frumos. A adus relativismul, ideea de a nu crede pana nu experimentezi ceea ce ar trebui sa crezi, fara experiente iesite din comun, a adus adevarul la un asemenea statut in care e egal cu non-adevarul. Oare pana unde ii va mege nerusinarea, cati vrea sa doboare, cati vrea sa omoare? Oare m-a luat si pe mine in vizor? In istorie multe lucruri au incercat sa doboare adevarul dar nu a reusit si nu va reusi niciodata, va ramane intotdeauna in picioare, dar “adevaratii” cati vor ramane in picioare?
Trist si plangand stau si ma gandesc dece sunt atatia care vorbesc impotriva Biserici? Oare nu cumva „ea“ ne influenteaza ca sa nu mai iubim biserica si sa luptam pentru ea??????(semnele de intrebare ar putea continua). Ma gandesc daca nu cumva “ea” ne atrage privirile si ne manipuleaza ca sa vrem ceva nou in Evanghelie, ceva inovator, ceva ce poti experimenta si se vrea ca sa nu mai iubim ceea ce o data era sapat pe inimile noastre(Biserica). Intreaba-te, mai e sapata pe inima ta? nu mai sunt multumit de biserica, asta insemna ca nu mai sunt multumit de mine. Ce spune Adevarul in directia asta cand eu nu mai vad ceva bun in mine, cand eu nu-L mai vad pe Isus in mine? Daca pana ieri stiai cine esti si ce doresti, azi te intrebi care iti este identitatea. E normal ca sa nu mai sti care iti este identitatea daca in tine adevarul este egal cu non-adevarul, e normal daca ai relativism in viata, e normal daca ai un sincretism intre adevar si altele.
Ce vrei sa iubesti?
Stai in fata Bibliei si intreaba-te: ce iubesti, o iubesti pe “ea” sau pe El ??
Ea isi urmeza propriile reguli si adeptilor le spune la fel: “fa ce-ti place, traieste-ti viata”.
“Ea” nu are nici un interes pentru absolut. Tu mai ai vreun interes pentru absolut, te mai intereseaza subiectul asta?
Totusi sunt cativa care si-au dat seama ca nu este ceva in regula cu aceasta „tipa“ si au inceput sa o respinga, ma numar si eu printre ei. Chiar daca azi poate stau undeva in spate, marginalizat pentru ca nu inteleg arta abstracta si ca nu vreau un relativism in vaiata mea. Dar imi pregatesc un mesaj si il voi sustine intro zi, pus de Stapanul meu si acest mesaj se va intitula: Adevarul absolut.